Sari la conținut

Garanția legală

Pentru tot ce cumperi de la noi ai garanția legală de conformitate, de 2 ani de la livrare. E un drept pe care legea îl dă oricărui cumpărător din Uniunea Europeană, nu o ofertă a magazinului. Mai jos e notificarea oficială a Uniunii, aceeași în toate magazinele.

Notificarea armonizată a Uniunii Europene privind garanția legală de conformitate. Textul ei întreg e scris mai jos, sub imagine.
Notificarea armonizată privind garanția legală de conformitate, Regulamentul (UE) 2025/1960. Codul QR duce la europa.eu/youreurope/garanții , pagina „Europa ta” despre garanții.

Ce scrie în notificare

Garanția legală

Protecția oferită de garanția legală minimă de doi ani pentru bunurile vândute în Uniunea Europeană

Consumatorii își pot exercita drepturile în baza garanției legale de conformitate, de exemplu în cazul în care bunurile:

  • nu corespund descrierii;
  • nu funcționează astfel cum a fost prevăzut.

Vânzătorii sunt răspunzători pentru orice neconformitate care exista în momentul livrării bunurilor și care este constatată în timpul perioadei de garanție legală. Vânzătorii care se află într-o astfel de situație au obligația să ofere:

  • repararea gratuită sau înlocuirea gratuită a bunului în cauză;
  • în unele cazuri, o reducere de preț sau rambursarea integrală.

În unele țări, perioada de garanție legală este mai lungă. Pentru bunurile de ocazie, se poate aplica o perioadă mai scurtă, însă aceasta nu poate fi mai mică de un an.

Pentru mai multe informații cu privire la drepturile pe care le aveți într-o anumită țară, scanați codul QR de mai jos sau adresați-vă vânzătorului. europa.eu/youreurope/garanții

Ce puteți face dacă bunurile primite sunt neconforme:

  1. contactați-l cât mai curând posibil pe vânzător pentru a-i semnala problema;
  2. furnizați o dovadă care să ateste achiziționarea bunului, de exemplu o chitanță, o factură sau un extras de cont.

Vânzătorii și producătorii pot oferi și garanții comerciale, care se aplică independent de garanția legală. De exemplu, puteți vedea această etichetă GARAN, care reprezintă o garanție comercială de durabilitate oferită fără costuri suplimentare de către producător și care acoperă întregul bun.

Cum merge la noi

Ce înseamnă un produs conform. Produsul trebuie să fie cum l-am descris pe pagina lui și să poată fi folosit normal. Lumânările și wax melts sunt turnate de mână, din ceară de soia. Petele albe de pe suprafața cerii, petele umede de pe sticlă, bulele mici și nuanța care diferă puțin de la un lot la altul și față de fotografie țin de felul în care e făcut produsul. Le descriem dinainte, pe pagina fiecărui produs și în Termeni, și nu sunt neconformități. Nici tăria parfumului nu e aceeași în orice încăpere: depinde de mărimea camerei, de aerisire și de cât arde lumânarea.

Instrucțiunile. Fiecare produs are instrucțiuni de folosire și de siguranță, pe pagina lui și în Ghidul de utilizare. Răspundem pentru neconformitatea care exista la livrare. Ce apare din folosirea altfel decât în instrucțiuni nu e o neconformitate a produsului.

Cum ne anunți. Scrie-ne la contact@youlight.ro sau din pagina de contact, cu numărul comenzii. Ca să vedem repede despre ce e vorba, trimite-ne și câteva fotografii și lotul de pe etichetă. Legea nu îți cere să ne anunți într-un anumit termen; cu cât ne scrii mai repede, cu atât rezolvăm mai repede.

Cine dovedește. Dacă problema apare în primul an de la livrare, legea presupune că exista de la livrare, afară de cazul în care dovedim noi altceva sau în care asta nu se potrivește cu felul produsului ori al problemei. După primul an, legea nu mai presupune asta: trebuie arătat că problema exista la livrare, iar fotografiile și lotul ajută.

Ce facem. Poți alege între reparare și înlocuire. O lumânare nu se poate repara, așa că îți propunem întâi înlocuirea, fără niciun cost pentru tine, în cel mult 15 zile calendaristice de când ne-ai anunțat. Dacă problema apare în primele 30 de zile de la livrare, ai dreptul la înlocuire. Dacă înlocuirea nu se poate, nu o facem la timp sau problema rămâne, ai dreptul la o reducere de preț pe măsură sau, dacă neconformitatea nu e una minoră, la banii înapoi. Produsul înlocuit îl luăm înapoi pe cheltuiala noastră.

Comenzile pe firmă. Garanția legală de conformitate e a consumatorilor. La o comandă pe firmă se aplică regulile Codului civil.

Regulile întregi sunt în Termeni și condiții. Dacă te-ai răzgândit pur și simplu, în 14 zile de la primire, e alt drept: Retrage-te din contract aici.

Lasă-ne un mesaj